Marioara Zavoranu a trecut prin cateva zile dificile, fiind internata in spital. Medicii au aflat ca aceasta are nevoie de un transplant de rinichi.

„Doamna Marioara a fost pusa pe lista de transplant si de acum inainte asteapta un rinichi compatibil. Din fericire, diabetul pe care il are de ani de zile nu o va impiedica sa faca operatia, una de altfel foarte dificila. In urma analizelor amanuntite si a robustetii pacientei, doctorii au luat aceasta decizie si se spera si de data aceasta intr-o minune”, au spus surse din spital, pentru WOWbiz.

Este o veste buna si pentru Oana, care a declarat ca ar face orice pentru a-si salva mama.

“In acest moment nu se pune problema de transplant. Este o operatie grea, organismul mamei trebuie sa se refaca dupa perioada in care a luptat din rasputeri cu o infectie pacatoasa. Daca vom gasi insa un donator compatibil, iar cadrele medicale vor spune ca interventia ii va salva viata mamei, o vom face. Nu cunosc amanunte despre interventiile de acest fel, dar presupun ca donatorii intra intr-o baza de date, apoi se verifica compatibilitatea lor cu pacientii primitori de organe. Nu am cunostinte de costuri si nici nu conteaza pretul. Probabil ca organul este gratuit daca esti trecut pe o lista. Dar, va spun sincer, daca rinichii s-ar cumpara si ar exista o forma legala, as da si de 3-4 ori pretul pietei pentru a o salva pe mama”, a declarat Zavo pentru WOWbiz.