Insula numita Shutter Island, situata in apropiere de Boston , gazduieste spitalul de psihiatrie Ashecliffe pentru nebuni.

Insula este folosita pentru a inchide si trata, in principal, persoane cu tulburari mintale severe care au comis un fel de infractiune. Agentul Edward Daniels si partenerul sau Chuck Aule sunt trimisi in aceasta locatie pentru a investiga disparitia unui pacient internat, Rachel Solano, care a intrat in institutie dupa ce si-a inecat cei trei copii. Ambii anchetatori vor incerca sa rezolve cazul, dar pe tot parcursul investigatiei sale Daniels va vedea o serie de elemente ciudate pe care cazul le ascunde mult mai mult decat se astepta.

Acest scurt paragraf ne face cunostinta cu intriga Shutter Island, un film regizat de Martin Scorsese si lansat in tara noastra in 2010. Bazat pe romanul cu acelasi nume scris in 2003 de Dennis Lehane, Shutter Island este un film thriller plasat in anii cincizeci, un moment convulsiv pentru psihiatrie si psihologie in ceea ce priveste tratamentul persoanelor cu tulburari mintale. De aceea, analiza si conturarea unei scurte viziuni psihologice a filmului poate fi cu adevarat interesanta atat pentru a aprofunda in sensul intrigii, cat si in istoria psihiatriei.

Se avertizeaza in prealabil ca acest articol contine SPOILERE in ceea ce priveste filmul, asa ca lectura acestuia este recomandata doar celor care l-au vazut deja, nu vor sa-l vada sau nu le pasa daca desfasurarea si incheierea filmului sunt stricate.

Intrarea in insula sinistra: trecerea in revista a argumentului sau

Povestea incepe cu agentii Daniels si Aule care sosesc pe insula, la care au fost trimisi pentru a investiga o disparitie. Ajunsi la Ashecliffe, spitalul de psihiatrie de pe insula, si dupa ce au fost informati cu privire la masurile de securitate de catre personal, agentii se intalnesc cu directorul centrului, dr. Cawley. Aceasta le spune ca persoana disparuta este Rachel Solano, o pacienta care a intrat in centru dupa ce si-a inecat copiii, si-a ucis copiii si a disparut intr-un mod surprinzator, fara a lasa nicio urma.

Inspectorul Daniels ii cere sa le lase sa vada evidentele profesionistilor care au asistat pacientul , lucru la care directorul refuza desi le permite sa interogheze personalul. Exceptie ar fi medicul psihiatru care luase pacientul, care in prezent se afla in vacanta.

Ambii agenti procedeaza la investigarea cazului inspectand insula si spitalul, interogand psihiatri si alti pacienti. Totusi, pe tot parcursul procesului agentii vad diferite detalii ciudate si tulburatoare, precum faptul ca nu au voie sa viziteze farul insulei sau atitudinea psihiatrilor si chiar ca la un moment dat un alt rezident ii spune protagonistului sa fuga. locul pe care ii fac sa creada ca este ceva ciudat in situatie.

In plus, Edward Daniels prezinta pe parcursul investigatiei o serie de viziuni, impreuna cu flashback-uri ale implicarii sale in razboi. In timpul unui vis ii apare sotia lui, care a murit impreuna cu copiii sai intr-un incendiu provocat de un anume Andrew Laeddis care intamplator a fost si el internat in sanatoriul unde se afla si apoi dispare. In visul ei, ea ii spune ca ucigasul ei si Rachel sunt inca in interiorul insulei.

Nota misterioasa

In celula in care Rachel, detinuta disparuta, a fost inchisa . Edward gaseste un bilet cu „Legea celor patru: cine are 67 de ani?” scris pe ea. ”, ceea ce il face sa decida sa investigheze pacientul cu acel numar, fiind convins ca este persoana care a provocat incendiul care i-a ucis familia.

Indiciile si interogatoriul unuia dintre pacienti par sa indice ca la far sunt efectuate lobotomii si ca se fac experimente neetice asupra pacientilor internati. Datorita acestor fapte, obstacolele cu care se gaseste sa investigheze si comentariile locatarilor il fac pe agent sa creada ca impotriva lui se face o conspiratie astfel incat sa nu demasca actiunile desfasurate in sanatoriu.

In cele din urma, Rachel Solano este gasita si prezentata anchetatorilor de catre medici., dar agentul Daniels continua sa vada ceva neclar despre caz si locatie. Dupa ce descopera o modalitate de a intra in far, ambii agenti decid sa riste sa investigheze in interior pentru a strange dovezi si mai tarziu fug de pe insula si expun spitalul de boli psihice, dupa care Chuck Aule dispare. La scurt timp dupa aceea, agentul Daniels o descopera intr-o pestera pe adevarata Rachel Solano, care indica ca a fost medic psihiatru din centru care a fost internata pentru ca a incercat sa denunte practicile si experimentele desfasurate in centru. A doua zi, responsabilii centrului afirma ca agentul Daniels a ajuns singur pe insula, cu care crede ca partenerul sau a fost rapit pentru a face experimente. Pentru toate acestea, decide in cele din urma sa patrunda in far, unde se intalneste cu partenerul sau si pe doctorul Cawley.

Identitatea lui Andrew Laeddis

In acest moment, complotul face o intorsatura neasteptata: doctorul si Chuck ii explica lui Daniels ca el este de fapt Andrew Laeddis, un veteran de razboi si pacient periculos al centrului admis dupa uciderea sotiei sale Dolores Chanal.

Intreaga situatie si ancheta pe care o desfasura au fost un teatru organizat de responsabilii centrului ca o ultima sansa de a-l readuce la realitate ca alternativa la lobotomie, intrucat Laeddis sufera de o tulburare psihotica care il impiedica sa faca fata evenimentelor si avand in vedere pregatirea sa militara este unul dintre cei mai periculosi rezidenti ai centrului. De fapt, pacienta pentru care a investigat, Rachel Solano, nu exista (femeia pe care medicii i-au prezentat-o ​​ca atare era o angajata care se pretindea a fi rolul ei), ci mai degraba numele ei a fost construit din cel al sotiei sale, despre care, la fel ca Rachel, se spunea ca si-a inecat copiii in timp ce suferea de un episod depresiv.

In etapele finale ale filmului se pare ca Andrew si-a accesat in sfarsit amintirile despre moartea familiei sale, amintindu-si cine este si ce l-a condus acolo. Astfel, planul medicului ar fi reusit sa-l readuca la realitate, putand avansa in tratarea problemei. Dar la scurt timp, protagonistul vorbeste cu ceea ce el credea anterior a fi partenerul sau Chuck, de fapt psihiatrul centrului, indicandu-i ca trebuie sa evadeze din acel loc. Aceasta duce la faptul ca in cele din urma se considera ca a regresat si datorita pericolului cazului decid sa lobotomizeze pacientul.

Desi exista o sansa sa fi recidivat cu adevarat, ultima propozitie pe care a rostit-o inainte de a fi dus la far („Locul asta ma face sa ma intreb care ar fi mai rau. A trai ca un monstru sau a muri ca un om bun”) ne face sa se intrebe. presupusa lui regresie nu este un astfel de act, ci un act. In acest fel, sfarsitul filmului ar presupune ca Andrew Laeddis, in ciuda faptului ca si-a recuperat simtul realitatii, decide ca este de preferat sa fie lobotomizat si sa se elibereze de povara de a sti ce a facut decat sa fie tratat diferit si sa accepte si sa presupunem ca si-a ucis sotia si si-a pierdut copiii.

Psihologie si psihiatrie reflectate in film

Shutter Island este un film care, datorita temei si intorsaturilor sale, poate sau nu sa fie pe placul celor care il vad . Insa indiferent de asta, pe tot parcursul filmului putem observa diferite elemente psihologice sau psihiatrice la care s-au lucrat de-a lungul filmului si chiar stau la baza argumentarii acestuia.

Unele dintre aceste elemente sunt urmatoarele.

Istoria psihiatriei: de la azil la dezinstitutionalizare

S-a mentionat la inceputul acestui articol ca filmul este plasat in anii 1950, acesta fiind o perioada tulbure pentru psihiatrie. Asta pentru ca tocmai in acest deceniu si in urmatorul a luat nastere asa-numita revolutie psihiatrica, dupa un „razboi” anevoios (mentionat direct in film) in care s-au ciocnit doua curente opuse.

Pana acum, persoanele cu tulburari mintale severe erau inchise si izolate in institutii psihiatrice, cunoscute si sub denumirea de aziluri, unde erau tratati ca niste prizonieri si izolati de lume si de viata normala. La ei, pacientii erau tratati prin proceduri controversate precum ducerea lor in coma cu insulina, electroconvulsii sau ablatia unor parti ale creierului ca in cazul lobotomiei.

Ca reactie la acest tip de tratament si la excluderea sociala si anularea pacientilor s-ar naste antipsihiatria, care ar pleda pentru o mai mare utilizare a psihoterapiei si desfiintarea unor practici precum cele mentionate.

Confruntarea prelungita dintre ambele pozitii s-ar termina cu confluenta ambelor intr-o noua psihiatrie , mai concentrata pe cautarea normalizarii vietii pacientului. Consecinta a fost inchiderea majoritatii institutiilor de psihiatrie (proces cunoscut sub numele de dezinstitutionalizare) si cautarea unui alt tip de abordare a tratamentului tulburarilor, precum tratamentele farmacologice, incetarea aplicarii majoritatii terapiilor medicale controversate ale perioadei si restrangerea ei la cazuri foarte grave care nu puteau fi rezolvate in alt mod.

Privind in mintea lui Andrew Laeddis: tulburarile sale

Dupa cum am vazut, de-a lungul istoriei se reflecta modul in care personajul interpretat de Leonardo DiCaprio sufera de un anumit tip de tulburare mintala. 

Este important de retinut ca nu cunoastem decat o parte a tulburarii care il chinuie pe protagonist, precum si ca tulburarile mintale in general nu apar in stare pura, ci mai degraba contin caracteristici ale altor tulburari. O explorare corecta a pacientului ar fi necesara pentru a putea determina cu mai multa acuratete tulburarea de care sufera, desi prin simptomele prezentate este posibil sa va faceti o idee despre problemele in cauza.

PTSD

Datorita simptomelor care se reflecta de-a lungul istoriei, este posibil sa se suspecteze prezenta unei tulburari de stres posttraumatic sau PTSD. Faptul de a fi fost expus unor evenimente traumatice care au provocat o profunda afectare emotionala, reexperimentarea sub forma de flashback-uri si vise, disocierea personalitatii sale si dificultatile de somn si concentrare care se vad de-a lungul filmului corespund acestui fapt. tip de tulburare. De asemenea, faptul ca tulburarea mintala este legata de un anumit eveniment pare sa indice PTSD ca unul dintre cele mai probabile diagnostice.

Tulburari de tip psihotic

Totusi, avand in vedere ca diagnosticul acestei tulburari nu este posibil daca altul explica mai bine simptomele si avand in vedere ca pacientul prezinta un mod de actiune caracterizat prin prezenta halucinatiilor si a iluziilor (fiind o mare parte a filmului reprezentarea acestora), este mult mai compatibil cu cazul ca Andrew Laeddis sufera de o tulburare de tip psihotic.

Iluziile si halucinatiile ar avea in acest caz un caracter persecutor (in conditiile in care se simte persecutat) si autoreferential (personajul se vede pe sine ca un investigator care cauta sa ajute), si ar fi folosite de protagonist ca un mecanism inconstient de a scapa de realitatea. In cadrul psihozelor, setul de simptome ar sugera o schizofrenie paranoida, desi sistematizarea ridicata a delirului ar putea indica si optiunea ca acesta suferea de o tulburare delirante.

Tratamente vizibile in timpul filmului

De-a lungul filmului puteti vedea cum s-au aplicat in acest moment diferite tipuri de tratamente psihiatrice si psihologice, dintre care unele au fost rafinate de-a lungul timpului.

Cea mai mare parte a filmului poate fi explicata ca o incercare a medicilor de a forta pacientul sa revina la realitate prin reprezentarea fanteziilor pacientului. Aceasta tehnica are o anumita asemanare cu psihodrama, tehnica in care se urmareste sa reprezinte conflictele psihice ale pacientilor pentru a-i ajuta sa le faca fata si sa le interiorizeze. Cu toate acestea, aplicarea acestei tehnici la pacientii psihotici este complexa si poate fi contraproductiva, deoarece le poate intari iluziile si poate agrava situatia.

Tratamentul farmacologic al problemelor psihotice este vizualizat si in insusi Andrew Laeddis. Personajul in cauza a fost tratat cu clorpromazina, un antipsihotic care tinea la distanta halucinatiile si flashback-urile. De fapt, dupa cum se explica in film, tremurul si durerile de cap pe care personajul le sufera pe tot parcursul filmului sunt cauzate partial de sindromul de sevraj de la acest medicament. Cand inceteaza sa ia medicamentele, reapar cu forta flashback-uri din trecutul sau si diverse halucinatii, cum ar fi atunci cand vorbeste cu ceea ce el considera a fi adevarata Rachel Solano.

Ultimul tratament care se aplica protagonistului este lobotomia prefrontala, tehnica prin care se indeparteaza sau se taie conexiunile unei parti din lobul frontal. Deoarece lobul frontal guverneaza functiile executive, ablatia lui produce o stare de sedare continua si limitare severa a functiilor mentale. A fost folosit ca ultima varianta in cele mai grave si periculoase cazuri. In timp, acesta ar fi inlocuit cu utilizarea altor medicamente psihoactive.