Easy8, un program pentru sportivi începători oferit de World Class

Tind să cred că problema generației din prezent e statul jos. Stăm 8-9 ore la birou, ne urcăm în mașină, ajungem acasă, mâncăm, apoi ne așezăm la un serial, pentru că suntem obosiți… Sau ieșim la o bere, dar și acolo stăm jos. :)

Deocamdată suntem tineri, nu simțim durerile de spate, dar poate ar trebui să facem ceva să evităm un viitor în care vom băga bani în doctori și recuperări medicale. Iar dacă nu vrei să alegi un sport, poate câteva ore de sală te-ar ajuta.

World Class România, lider pe piața locală de fitness, a lansat programul de antrenament Easy8, dedicat celor care vor să facă un pas către un stil de viață activ. Noul program se derulează pe parcursul a opt săptămâni, timpul necesar unui începător într-ale sportului pentru a învăța să iubească mișcarea.

Easy8 este un program introductiv, dedicat celor care nu au mai fost la sală, dar își doresc să devină activi. Începătorii se pot familiariza, mai ușor și mai rapid cu antrenamentele, cu echipamentele din sala de fitness și cu clasele de group fitness.

În funcție de nevoile fiecăruia, Easy8 pune la dispoziția clienților World Class două tipuri de antrenamente de grup – 12 clase de antrenament de grup pentru începători, cinci clase de antrenament de grup pentru avansați -, și trei întâlniri cu antrenor personal – acestea includ atât antrenamente unu la unu, cât și evaluări corporale personalizate.

Noile clase destinate începătorilor urmează o structură care le permite acestora să își crească rezistența și să-și îmbunătățească condiția fizică, într-un ritm adaptat propriului corp. Cele 12 clase pentru începători, Aqua, Body&Mind, Body Art, Easy Dance, Fat Burn LEE, Fit Ball, Healthy Spine, Hydrorider, Port de Bras, Stretch, Yogilates, Zumba, ajută membrii să își cunoască musculatura și îi obișnuiește cu efortul fizic. Cele cinci clase pentru avansați, Aerobic Power, BODYPUMP, C-Core, CXWORX, Pilates, Yoga, le permite membrilor să treacă la nivelul următor și îi ajută să-și atingă obiectivele de fitness.

De asemenea, Easy8 întâmpină nevoia oamenilor de a se bucura de servicii personalizate și de susținere pas cu pas pentru îmbunătățirea stilului de viață. Inspirația și motivația sunt la fel de importante precum mișcarea. De aceea, cele trei sesiuni de evaluare și antrenamente cu antrenorul personal, vor stabili obiectivele membrilor și le va permite acestora să lucreze eficient și corect.

Pentru mai multe detalii, accesați: easy8.worldclass.ro.

Așadar, facem și noi puțină mișcare? :)


World Class Romania - Easy8

Dă mai departe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*